Simfonia Lalelelor

A fost weekendul trecut la Pitesti. Ca in fiecare an de fapt, de mai bine de trei decenii incoace. A fost si a fost frumos. Flori multe, aranjamente care mai de care mai interesante si multa voie buna.
Inauntru, pasionati amatori, firme, Administratii Publice locale si diverse scoli au muncit pentru a prezenta fiecare o gradina miniaturala plina de culoare si viata. Afara, forfota a fost mai mare. Concerte si o multime de tarabe la care se vindeau cele mai diferite tipuri de plante. In cuvinte as putea spune simplu: "A fost frumos!". Daca ati ratat Simfonia lalelelor de anul acesta ati pierdut clipe deosebite. Va las insa cateva imagini care sa va convinga sa vizitati festivalul anul viitor.

Si Lulu nu mai e ...

Ca locatar al coliviei mele de zi cu zi privesc cu jind la lumea de afara. Ma uit si-mi inchipui cum e. Frumoasa? Se poate. Libera? Depinde de unde o privesti. Sigura? Hmm... Asta e o gluma cred. Rozatoarele sunt peste tot si matrasesc cu o rigurozitate de ceasornic elvetian tot ce are o samanta de speranta la frumos. Amicul meu Lulu a patit-o. "Hai ba la oras", i-am zis intr-un weekend. "Stai aici, la tara, ca fraierul si nu te remarca nimeni. Pai printre trandafirii astia crezi c-o sa te zareasca cineva. Esti un biet pui de liliac. O nuia. Aici nu te vede nimeni. Hai la oras si-o sa faci spectacol in fundalul gri. Imagineaza-ti! O sa fii un rege cu florile tale norocoase". Asa i-am grait lui Lulu si l-am convins indata sa ia calea Bucurestiului. Si acum regret optimismul pe care i l-am inoculat. I-am zis de visurile mele, dar de rozatoare am uitat.
L-am plantat pe Lulu in fata blocului. Falnica nuia trona in lanul de chistocuri semanate de vecinii mei si in mintea mea deja mi-l inchipuiam radiind cu florile lui intreaga zona. Dar ti-ai gasit? Nici n-a apucat sa prinda radacini si Lulu a disparut. Rozatoarele l-au lichidat cu totul. N-au lasat nimic. N-am inteles ce le-a facut bietul copacel. Ce nu le-a placut la el? Cu ce i-o fi deranjat? N-am inteles si n-o sa inteleg niciodata! Am ramas doar cu un gust amar si-o ocara ce-mi sta pe buze: "Sa va uscati de tot, rozatoarelor!"

In memoriam Lulu

Coltul gradinarului

Cine sunt? Nu conteaza exact. Nu conteaza numele. Dar puteti sa-mi spuneti Coco pentru usurinta in comunicare. E nume de papagal ati zice unii. Si nicidecum de gradinar. Da, asa e. Dar nu conteaza. Un papagal ca multi altii, care traiesc intr-o colivie numita apartament al "Epocii de Aur". Intelegeti acum de ce Coco, nu?
Pentru toti fratii si surorile, pentru toti cei cu penele rasarite, care s-au mutat in colivii moderne, ctitorii ale economiei de piata post decembriste, pentru voi scriu. Scriu despre coltul cu flori la care visam cu totii. Nu-s vreun expert. Asa ca nu luati informatia de aici cu titlu de lege. Folositi-o insa cu increderea ca gandul de-a va induce in eroare este cel mai departe de mine. Sa-nfloriti frumos!